Proiectul PBLMD

Studenţii vor dezvolta proiecte interdisciplinare reieşind din Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului

Publicat: 25.02.2019

Proiectul PBLMD

Studenţi de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova vor dezvolta, pe parcursul unei luni şi jumătate, proiecte interdisciplinare, în echipe de lucru care includ și colegi de la alte cinci instituţii de învăţământ superior din ţară. Activitatea a fost lansată în zilele de 22 şi 23 februarie curent, în cadrul Proiectului „Introducerea învățării bazate pe probleme în Moldova: Spre consolidarea competitivității și șanselor de angajare ale studenților” (Introducing Problem Based Learning in Moldova: Toward Enhancing Students’ Competitiveness and Employability (PBLMD). 

Fiecare universitate, participantă la proiect, a delegat şi câteva cadre didactice care vor supraveghea activitatea tinerilor. Studenții vor lucra în echipe interdisciplinare, vor identifica anumite probleme și vor investiga, găsind soluții, prin prisma celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, adoptate de statele-membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. Echipele de studenți și de mentori vor fi instruite de experţi de la Universitatea din Aalborg, Danemarca, în cadrul a șase sesiuni de lucru.

Unul dintre mentori, Pavel Gavriliuc, asistent universitar la Catedra de neurologie nr. 1 din cadrul USMF „Nicolae Testemițanu”, a specificat că echipele au formulat probleme, precum accesul la apă potabilă în zonele rurale, meritocrația în funcțiile publice în Republica Moldova, reciclarea deşeurilor, impactul asupra incluziunii sociale a unor categorii de populaţie și altele. „Studenții au elaborat draft-ul proiectelor asupra cărora trebuie să lucreze, de asemenea, a fost elaborat programul de lucru, cu întâlniri on-line și tête-à-tête”, a adăugat Pavel Gavriliuc.

Proiectul PBLMD

Georgiana Rudi, studentă în anul IV, specialitatea Medicină preventivă la Facultatea de Medicină nr. 1 a USMF „Nicolae Testemițanu”, a comunicat că „s-a venit cu ideea şi intenţia de a lărgi orizonturile noastre de cunoştinţe în domeniul învățământului bazat pe probleme, adică să implementăm cunoştinţele noastre din medicină, împreună cu colegii noştri de la alte facultăţi.  Este o experienţă nouă pentru noi, pentru a putea ieşi din limitele noastre de cunoaştere, este foarte captivant pentru că putem comunica cu alţi colegi. Avem posibilitatea de a învăţa să rezolvăm probleme, abordându-le din mai multe puncte de vedere, nu doar în context medical, dar şi tehnic, administrativ, managerial şi al impactului în societate. Avem aşteptări mari să ne dezvoltăm personal, să devenim medici buni – oameni care vor putea aplica şi rezolva anumite probleme, vor găsi soluții pentru diverse situaţii ce vor apărea în domeniul în care vom activa pe viitor”.

Şi Alina Badrajan, studentă la aceeași specialitate, a apreciat oportunitatea oferită de a participa la acest proiect, „datorită căruia ne propunem să cunoaştem persoane noi din alte universităţi, să ne manifestăm atitudinea şi inteligența, să fim o echipă bună şi să conlucrăm pentru a ajunge la un numitor comun. De asemenea, să ştim să ne ajutăm, fiecare în domeniul pe care îl cunoaştem – din profil economic, tehnic, medical. Având fiecare mai multe capacităţi într-un domeniu anumit, noi ne unim ca să le aplicăm şi să creăm ceva frumos, pentru a  obţine un rezultat pozitiv”, a remarcat medicinista.

Proiectul PBLMD

Potrivit lui Romeo Ţurcanu, profesor şi coordonator al proiectului PBLMD din partea Universităţii din Aalborg, obiectivul proiectului constă în modernizarea programelor de studii bazate pe modelul PBL  - învăţarea bazată pe soluţionarea problemelor şi implementarea acestora la ciclul licenţă al universităţilor partenere din Republica Moldova. „Scopul final este de a îmbunătăţi calitatea metodelor de predare-învăţare şi de a remodela șase programe de studii, pe baza acestor metode, în cadrul celor șase universităţi din ţară, fiecare dintre instituţii alegând un program-pilot la nivel de licenţă. Studenţii urmează să lucreze, timp de o lună și jumătate, asupra unui proiect interdisciplinar şi interinstituţional, în vederea identificării unor probleme reale din Republica Moldova, cadrul cercetării fiind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Astfel, studenţii au posibilitaea să deprindă anumite abilităţi în funcţie de cerinţele pieţei de muncă, în contextul în care pentru angajatori nu este suficient ca absolvenţii universităţilor să aibă doar cunoştinţe, dar şi  capacităţi de a gândi şi de a soluţiona probleme în afara zonei lor de confort. Proiectul prevede şi un compartiment de mobilitate pentru studenţi şi cadre didactice din Republica Moldova, în cadrul instituţiilor partenere din Uniunea Europeană”, a precizat Romeo Ţurcanu.

Acest proiect interuniversitar se va încheia la 12 aprilie 2019, când participații vor prezenta concluziile evaluatorilor și a practicienilor.

Instituțiile beneficiare ale proiectului PBLMD sunt: USMF „Nicolae Testemițanu, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți şi Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul.

Proiectul PBLMDProiectul este implementat cu sprijinul Programului Erasmus+ al Uniunii Europene și este susținut de patru parteneri europeni: Universitatea Aalborg din Danemarca, Royal Institute of Technology din Suedia, Universitatea Gloucestershire din Marea Britanie și Universitatea Siegen din Germania.

Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
Proiectul PBLMD
usmf
PBLMD
ObiectiveldDezvoltarealeMileniului
studenţi
Danemarca
Erasmus+
UE

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii